Dezvăluiri uluitoare! Mario Iorgulescu ar fi fost beat și ar fi consumat substanțe halucinogene înainte de accident

UPDATE | Noi detalii ies la iveală în cazul lui Mario Iorgulescu, după accidentul în urma căruia un tânăr a decedat. Digi 24 scrie că fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, era sub influența substanțelor halucinogene. Mai exact, acesta ar fi consumat cocaină, potrivit medicilor legiști.


Știrea inițială.

Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF Gino Iorgulescu s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice în momentul în care a produs accidentul. Potrivit primelor probe, acesta avea 0,80 g/l alcool pur în sânge, relatează site-ul Libertatea.

Pe numele lui Mario este deschis deja un dosar penal pentru ucidere din culpă, și va fi acuzat pentru că a condus în stare de ebrietate, faptă care se poate pedepsi cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Acum fiul șefului LPF, Gino Iorgulescu, e conectat la aparate, iar starea sa medicală e gravă. Medicii de la Spitalul Elias, acolo unde e internat Mario Iorgulescu, au explicat marți:

„Referitor la starea  pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias, vă precizăm că aceasta a suferit o agravare în ultimele 12 ore, necesitând intensificarea măsurilor de suport a funcțiilor vitale.
Reamintim că acesta a fost prezentat la UPU al SUU ELIAS de un echipaj SMURD, în data de 08 septembrie a.c., în jurul orelor 04:00, ca victimă a unui grav accident rutier. Bilanțul lezional de la prezentare a stabilit necesitatea intervenției chirurgicale imediate, pentru următoarele diagnostice:
1.Hemoperitoneu masiv prin ruptură de mezosigmoid și mezenter distal cu ischemie secundară de sigmoid și ileon distal
2.Contuzie pulmonară bilaterală severă
3.Fracturi costale bilaterale.
Intraoperator s-au practicat manevre de hemostază chirurgicală și rezecțiile intestinale dictate de leziunile descrise anterior. Leziunile post traumatice extra abdominale, care nu beneficiază de tratament chirurgical au rămas sa fie urmărite și tratate conservator. Întregul complex lezionar continuă să prezinte un potențial evolutiv foarte grav, inclusiv cu risc vital”
, se arată în comunicatul emis de medicii de la Spitalul Elias din București.

 

Publicat: 12 09. 2019, 12:00
Actualizat: 12 09. 2019, 12:04