Dinamovistul Penedo și colegii săi de la națională au căzut pradă hoților! Paguba se ridică la zeci de mii de euro
Mai mulți jucători ai naționalei statului Panama, echipă calificată la CM 2018 și din care face parte și portarul dinamovist Jaime Penedo, au fost ținta hoților. Delegația a fost cazată într-un hotel din Oslo, pentru meciul amical cu Norvegia, iar pagubele se ridică la 53.000 de euro.
Reprezentanți ai forțelor de ordine au anunțat că persoane rămase deocamdată neidentificate au pătruns în trei camere ocupate de fotbaliștii din Panama și au furat bunuri în valoare de 53.000 de euro. Infractorii au folosit se pare cartele magnetice mai vechi sau furate.
Jaful a avut loc în timpul amicalului cu Norvegia, meci în care Penedo a integralist, însă echipa sa a pierdut cu 1-0. Recent, goalkeeperul dinamovist a semnat prelungirea contractului cu formația din „Ștefan cel Mare”.
Panama va participa la CM 2018, fiind în grupăc u Belgia, Anglia și Tunisia.