Roberto Martinez, Toby Alderweireld și Kevin De Bruyne au discursurile unor oameni fericiți, după ce au condus Belgia spre semifinalele Campionatului Mondial.
Antrenorul de 44 de ani și-a dus seria de invincibilitate, cea mai lungă a unei echipe de la Cupa Mondială, la 24 de meciuri și nu a făcut-o oricum, ci reușind o lecție de tactică. A schimbat sistemul, l-a tras pe Lukaku în banda dreaptă, i-a oferit spațiu lui De Bruyne, iar seara i-a aparținut: „Băieții au reușit! Ați văzut o inimă incredibilă din partea acestei echipe. Trebuie să accepți că Brazilia are talentul și că te va pune în încurcătură, dar noi nu am făcut asta. E ceva special. Acești băieți merită să fie oameni speciali în Belgia. Eu nu am pierdut niciodată un meci pe plan tactic. Execuțiile sunt cele care fac diferența, iar azi au fost magnifice. Jucătorii meu au fost curajoși, pentru că am schimbat modul în care jucăm și am avut doar două zile să o facem. Dar și-au dorit să o facă! E ceva special, dar nu-i putem dezamăgi pe fani acum. Am învins Brazilia la Cupa Mondială, avem o amintire frumoasă. Dar să o lăsăm să treacă, pentru că avem nevoie de energie pentru semifinale”, a spus ibericul, care a ajuns la 24 de meciuri consecutive fără înfrângere, timp în care a câștigat 19 partide și a remizat în cinci.
Marcator al golului de 2-0, Kevin De Bruyne a vorbit și el despre cât de importantă a fost trecerea de la 3-4-3 la 4-3-3-: „A trebuit să facem totul pentru a câștiga. Nu mai contează cum am făcut-o! A fost un mare test pentru noi. Brazilia e o echipă foarte bună de atac, dar am jucat o primă repriză perfectă. Ne-am asumat riscuri cu noua formație, ei au avut ceva ocazii în repriza a doua, dar și noi am avut șansele noastre”, a punctat playmaker-ul lui City, completat de Toby Alderweireld: „E ceva incredibil! Toată lumea spune că suntem generația de aur a fotbalului brazilian și asta pune multă presiune pe noi. Azi am arătat că ne dorim victoria, e o țară emoționată. Am muncit din greu pentru asta, iar Belgia, o țară mică, a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale după ce a bătut un gigant ca Brazilia. Am fost norocoși azi, am avut probleme în repriza a doua, dar acum trebuie să ne concentrăm pe semifinala cu Franța”.
Pentru Belgia urmează semifinala cu Franța, programată pe 10 iulie, la Sankt Petersburg, de la ora 21:00. Cu 14 goluri înscrise în cinci meciuri, trupa lui Martinez e cea mai ofensivă de la turneul final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER