Ultimul sfert de finală de la Campionatul Mondial a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a-și desemna învingătoarea. Croația s-a impus la loviturile de departajare și va înfrunta Anglia în penultimul act al competiției. Franța și Belgia se duelează pe cealaltă parte de tabel.
Spre deosebire de meciul cu Spania, rușii s-au aruncat în atac încă din primele minute. Croații au fost surprinși pe alocuri de atitudinea gazdelor, de la care toată lumea aștepta un nou meci chinuit, pe care să-l împingă spre loviturile de departajare. N-a fost deloc așa. Gazdele au forțat, iar jocul i-a răsplătit în minutul 31. După un un-doi cu Dzyuba, Cheryshev a trimis aproape de vinclul porții apărate de Subasic. Prins pe picior greșit la șase metri, portarul lui AS Monaco n-a putut decât să privească cum Rusia trece în avantaj. După nici zece minute a venit replica echipei favorite. Mandzukic i-a pus mingea pe cap lui Kramaric, care l-a învins din câțiva metri pe Akinfeev.
A spus cineva ‘extra-time’?
Repriza secundă a fost la fel de echilibrată în debut, dar Perisic a trecut la câțiva centimetri de 2-1. Pătrarul Croației a profitat de o eroare colectivă în careul advers, a preluat la circa 8-9 metri de poartă, a șutat în diagonală, dar bara l-a salvat pe Akinfeev. Mingea a lovit stâlpul din dreapta portarului, după care a ricoșat în partea opusă, traversând careul Rusiei. Au urmat momente în care băieții lui Zlatko Dalic au atacat neîncetat, căutând cu disperare reușita de 2-1. Defensiva Rusiei a rezistat eroic, Modric sau Kramaric fiind blocați de multe ori în ultimul moment. Cherchesov s-a văzut nevoit să revină la tactica din meciul cu Spania, după ce Croații și-au adjudecat mijlocul terenului și au început să atace în valuri.
Entuziasmul Croației s-a stins prin minutul 70, când jocul s-a calmat din nou. Rușii au tremurat serios cu 15 minute înainte de final, când Kramaric, Modric și Vrsaljko au plimbat mingea prin careu, pentru ca în cele din urmă să intervină Erokhin, care a deviat în afara terenului voleul fundașului legitimat la Atletico Madrid. După 95 de minute, centralul Ricci a pus capătu ultimului sfert de finală și a trimis partida în prelungiri. Ambele formații veneau după calificări obținute la loviturile de departajare, iar acest scenariu pare destul de previzibil și la Soci.
Livin’ la Vida loca
Într-un moment care nu anunța nimic, Croația a trecut la conducerea partidei. Modric a executat o lovitură de colț din partea dreaptă, Domogoj Vida a lovit moale balonul, dar Akinfeev a fost mascat de veteranul Corluka și de un coechipier, astfel că mingea s-a scurs în plasa porții. Întreg stadionul a fost redus la tăcere, iar Cherchesov a forțat prin introducerea lui Dzagoev, care „s-a rupt” în partida de deschidere cu Arabia Saudită și a ratat restul jocurilor. Croații se pregăteau de fluierul final, când Mario Fernandes a relansat partida. Dzagoev a centrat ideal din marginea careului, iar fundașul lateral a trimis cu capul la colțul lung, fără șansă pentru Subasic. S-a mers la loviturile de departajare după golul de 2-2.
Croația s-a calificat în semifinale, după ce s-a impus cu 4-3 la loviturile de departajare, unde o așteaptă Anglia, împreună cu-al ei ‘boom’ mediatic. „It’s coming home?” sau „Dolazi kuÇi?”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER