Dolniceanu, revanșă în finala Campionatului Național de sabie în fața lui Alin Badea

  • Steaua și Dinamo și-au înpărțit în mod egal medaliile vineri seară, în cele două probe individuale din scrimă care și-au desemnat campionii naționali în 2015: sabie masculin și spadă feminin
  • Tiberiu Dolniceanu a câștigat aurul la sabie pentru alb-roșii, în timp ce Simona Pop a echilibrat balanța la spadă, cu victoria sa în premieră la senioare
  • 3-1 a fost scorul medaliilor în favoarea CS Dinamo la sabie, în fața CSA Steaua, proporție răsturnată la spadă feminin
  • Naționalele de sabie masculin și spadă feminin s-au desfășurat vineri seara la Televiziunea Română din București


Simona Pop și Tiberiu Dolniceanu, campioni naționali în 2015 în probele lor

Tiberiu Dolniceanu a readus clubul CS Dinamo pe primul loc în sabia masculină românească, în proba individuală, la capătul unei finale-revanșă pentru anul trecut, în fața stelistului Alin Badea. „Tibi”, medaliat cu bronz moncial anul trecut, s-a impus 15-10, ținând sub control o tentativă timidă de revenire a lui „Bădie” – campionului ediției precredente a Naționalelor de sabie, pe planșa amenajată în studioul Televiziunii Române.


„Tibi” a recunoscut că titlul național este doar un prim pas în drumul pe care și-l dorește în  2015, obiectivul major fiind pregătirea Jocurilor Olimpice de la Rio

Am încercat să fiu foarte concentrat, să nu-i dezamăgesc pe cei de la club. Era un mic obiectiv care trebuia câștigat, dar concursurile care urmează, de Cupă Mondială, sunt cele mai importante„, a explicat Tibi, cel care a câștigat și duelul încurajărilor din rândul fanilor.


Tiberiu Dolniceanu și-a rupt arma la jumătatea duelului fin finala cu Alin Badea. „Lamele sunt foarte proaste, se rup foarte repede, dar nu este problema noastră”, a recunoscut la final campionul edi’iei 2015 a Campionatelor Naționale. În semifinală, adversarul său, Mădălin Bucur a pățit la fel, la primul asalt

Podiumul Campionatului Național de sabie, masculin:

1. Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo)
2. Alin Badea (CSA Steaua)
3. Iulian Teodosiu (CS Dinamo) și Mădălin Bucur (CS Dinamo)

Publicat: 08 05. 2015, 22:51
Actualizat: 08 05. 2015, 22:52