Schioarea elvețiană Dominique Gisin și slovena Tina Maze, campioane olimpice ex aequo la coborâre, miercuri, la Soci, reprezintă al optulea caz de titlu obținut la egalitate din istoria JO de iarnă, informează AFP.
Gisin și Maze sunt primele la schi alpin care nu au putut fi departajate și care și-au împărțit astfel titlul olimpic în 2014 la coborâre. Înainte de ele, au mai fost astfel de cazuri la sanie, schi fond, bob, patinaj artistic și de trei ori la patinaj viteză.
În această ultimă disciplină, finlandezul Clas Thunberg și norvegianul Bernt Evensen au fost declarați campioni olimpici la 500 metri în 1928.
În 1956, sovieticii Evgheni Grișin și Iuri Mihailov nu au putut fi departajați la 1.500 metri. Patru ani mai târziu, Evgheni Grișin va avea aceeași experiență, tot la 1.500 metri, de această dată cu norvegianul Roald Aas.
La sanie, titlul la dublu de la JO-1972 a revenit italienilor Paul Hildgartner/Walter Plaikner și est-germanilor Horst Hörnlein/Reinhard Bredow.
În 1988, la bob, italianul Günther Huber și canadianul Pierre Lueders au fost creditați cu același timp după cele patru manșe.
La schi fond, în 2002, la încheierea probei de urmărire, norvegienii Frode Estil și Thomas Aalsgaard au fost declarați învingători.
Cuplul canadian Jamie Sale/David Pelletier și cel rus Elena Berejnaïa/Anton Sikharulidze au câștigat în 2002 la Salt Lake City, la patinaj artistic. Canadienii, locul doi la încheierea competiției, au primit aurul după dezvăluirile într-un scandal implicând arbitrii-judecători.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER