Două medalii dintr-un foc Europeanul de tenis de masă! 3 români vor fi într-o semifinală la dublu-mixt: Bernadette Szocs joacă alături de Ovidiu Ionescu, Dana Dodean face pereche cu soțul ei, portughezul Monteiro

UPDATE 16:10 La Europeanul de la Budapesta, proba de dublu-mixt devine o afacere românească. Calificați în penultimul act, Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu și-au aflat, în urmă cu puțin timp, adversarii. Daniela Dodean, una dintre cele mai valoroase jucătoare din România ultimului deceniu, face pereche la această ediție cu soțul ei, portughezul Joao Monteiro. Iar azi, în sferturi, Dana și sportivul din Lisabona au învins duo-ul din Spania, Jesus Cantero / Maria Xiao, scor 3-2 Astfel, în cea de-a doua semifinală a turneului de dublu-mixt, mâine, vor fi trei români. La CE nu se joacă finala mică.

Foto: Federația Română de Tenis de Masă


România și-a asigurat azi prima medalie la Campionatul European de tenis de masă de la Budapesta (Ungaria).

În proba de dublu-mixxt, Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs au trecut în sferturi de perechea Gionis Panagiotic (Gre) / Tatiana Bilenko (Ucraina), scor 3-0 (11-9, 11-9, 11-4) și au pătruns în penultimul act. La Europene, prezența în semifinale e echivalentă cu obținerea medaliei de bronz. Conform regulamentului forului european (ETTU), nu se joacă meci pentru treapta a treia a podiumului. Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au participat cu lotul României la Jocurile Olimpice din Rio.

Publicat: 20 10. 2016, 16:02
Actualizat: 20 10. 2016, 16:28