Nicolo Zaniolo nu are mai mult de 19 ani, dar a intrat rapid în rândul celor mai râvniți jucători ai fotbalului mondial. Mijlocașul ofensiv a demonstrat că vârsta nu este un impediment pentru a putea performa, iar acum e aproape de mutarea la care doar visa. Trecerea la Real Madrid sau la Barcelona.
Italienii de la Corriere dello Sport au aflat că puștiul se află pe lista lui Zidane, care i-ar fi cerut lui Florentino Perez să facă orice pentru a-i convinge pe oficialii lui AS Roma să-i dea drumul. Mai exact, prețul ar fi unul foarte mare în contextul dat, 60 de milioane de euro. Dar madrilenii mai au și alți rivali cu nume. Pe lângă Barcelona, Juventus, PSG și Manchester City sunt și ei cu ochii pe italian.
Cifrele lui Zaniolo în acest sezon sunt destul de bune (5 goluri și două pase de gol), dar cluburile l-au remarcat pentru sclipirile din ultimii metri și maturitate. Pentru ca „taboul” să fie complet, mijlocașul este așteptat să debuteze în prima echipă a Italiei în acest sezon. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla în campania de calificare la EURO 2020.
Zaniolo este component al naționalei de tineret U21, pentru care a prins deja 4 meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER