După scandalul rasist, John Terry vrea să se retragă din naționala Angliei

John Terry plănuiește să se retragă din naționala Angliei, după Campionatul European din Ucraina și Polonia, jucătorul aflându-se în prezent în centrul unui scandal pentru injurii rasiste, informează mirror.co.uk.

Fotbalistul echipei Chelsea a luat decizia retragerii după ce vineri a rămas și fără banderola de căpitan al Angliei, retrasă de federația engleză, scrie sursa citată.

Potrivit mirror.co.uk, selecționerul Fabio Capello îl va numi căpitan în locul lui Terry pe jucătorul formației Liverpool, Steven Gerrard.

Terry, în vârstă de 31 de ani, este acuzat că a proferat insulte rasiste la adresa jucătorului echipei Queens Park Rangers Anton Ferdinand, la un meci de campionat din luna octombrie. El va fi judecat la 9 iulie, de un tribunal din Londra.

John Terry a mai pierdut banderola în 2010, cu puțin timp înainte de Cupa Mondială, după ce a fost acuzat că a avut o legătură amoroasă cu fosta parteneră a coechipierului din națională, Wayne Bridge.

Selecționerul Fabio Capello i-a redat banderola în martie 2011.

Sursa: Mediafax

Publicat: 05 02. 2012, 15:31
Actualizat: 05 02. 2012, 15:41