E OFICIAL! Blanc și-a anunțat plecarea de la naționala Franței:** „N-a solicitat prelungirea contractului”
Federația Franceză de Fotbal (FFF) a anunțat, sâmbătă seară, pe site-ul oficial, că tehnicianul Laurent Blanc a decis să nu solicite prelungirea contractului de selecționer, care a expirat astăzi.
„La finalul perioadei suplimentare de reflecție, Laurent Blanc l-a contactat sâmbătă pe președintele FFF, Noel Le Graet, pentru a-l anunța în legătură cu decizia sa de a nu solicita prelungirea contractului său de selecționer național. Noel Le Graet a luat act de această decizie și ține să salute activitatea lui Laurent Blanc la conducerea echipei Franței, din august 2010. Comitetul Executiv al federației urmând să se reunească marți, FFF și președintele nu vor face niciun comentariu înainte de conferința de presă programată atunci”, se arată într-un comunicat al FFF.
FFF anunțase, joi, că Noel Le Graet și Laurent Blanc au „convenit să își dea o perioadă suplimentară de reflecție” în privința eventualei prelungiri a contractului selecționerului.
Laurent Blanc a fost numit selecționer al Franței la 2 iulie 2010.
Presa franceză a scris anterior că Blanc spera ca înțelegerea să îi fie prelungită înainte de Campionatul European, însă președintele FFF a condiționat continuarea contractului acestuia de o calificare în sferturile de finală ale Euro-2012. Obiectivul a fost atins de Franța, dar circumstanțele sportive (două înfrângeri în ultimele sale meciuri de la Euro) și extrasportive (insultele lui Samir Nasri la adresa jurnaliștilor, altercații între jucători la vestiare și pe teren) au afectat bilanțul tehnicianului.