Echipajul masculin al României de 4 rame fără cârmaci a obținut, luni, calificarea directă în semifinale, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Echipajul României, format din sportivii Marius Vasile Cozmiuc, Florin Curuea, Alexandru Palamariu și Cristi Ilie Pîrghie, a luat startul în seria a doua, pe primul culoar, alături de Belarus, Marea Britanie și Cehia. La 500 de metri, România se afla pe locul 2, la 1000 de metri la fel, la 1500 de metri, ultimul punct de control intermediar, pe 2, pentru a încheia cursa pe aceeași poziție, cu timpul de 5:52.87 minute. Primele trei echipaje au obținut calificarea directă în semifinale, adică Marea Britanie, România și Belarus.
Recalificările vor avea loc marți, semifinalele în 2 august, iar finala probei două zile mai târziu.
Tot luni, echipajul feminin de dublu rame al României, format din Viorica Susanu și Georgeta Andrunache, s-a calificat în finală, după ce a ocupat primul loc în recalificări. Finala probei va avea loc miercuri.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER