Selecționerul naționalei Angliei, Roy Hodgson, a declarat, luni, după rezultatul de egalitate din meciul cu Franța, scor 1-1, că disciplina echipei sale i-a permis să obțină această remiză, informează AFP.
„Am jucat bine în fața unei echipe dificile. Disciplina noastră ne-a permis să obținem această remiză și putem fi fericiți. Dar putem fi și dezamăgiți, deoarece am primit gol fără să fim dominați. Franța este o echipă bună care nu a mai pierdut de 21 de meciuri (n.r. – Franța nu a mai pierdut de 22 de meciuri) și care se va lupta pentru titlul european. Condițiile au fost complicate pentru ambele echipe din cauza căldurii, iar jucătorii mei au demonstrat un spirit extraordinar. Am început bine jocul, dar apoi francezii au pus stăpânire pe joc. O parte dintre jucătorii mei au evoluat puțin în acest sezon, iar ultimele 20 de minute au fost dificile”, a spus Hodgson.
Tehnicianul Angliei l-a lăudat pe mijlocașul Alex Oxlade-Chamberlain: „Oxlade-Chamberlain a făcut un meci bun și a meritat această șansă. Are capacitatea de a elimina adversari din joc. Sunt mulțumit de toți jucătorii tineri, dar trebuie să muncească mult pentru a ajunge la marea performanță. Trebuie să progresăm în joc”.
Echipele naționale ale Franței și Angliei au terminat la egalitate, luni, la Donețk, scor 1-1 (1-1), în primul meci al grupei D de la Campionatul European din Ucraina și Polonia. Englezii au deschis scorul prin Lescott, în minutul 30, aflat primul gol la națională, francezii reușind egalarea prin Nasri, în minutul 39.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER