Euro 2019 | Emoționant! Cui i-a dedicat Ionuț Radu victoria răsunătoare cu Anglia. „Viața l-a încercat. Nu a fost deloc ușor pentru el”

România a obținut o nouă victorie importantă la Campionatul European U21 din Italia și San Marino, scor 4-2 împotriva Angliei. Astfel, tricolorii ocupă primul loc în Grupa C, la egalitate de puncte cu Franța, dar cu un golaveraj superior. Cu lacrimi în ochi, Ionuț Radu (22 de ani) i-a dedicat victoria surorii sale.

Ema, sora mai mare a lui Ionuț Radu, fostă campioană națională la dans sportiv, a decedat în 2006, la vârsta de 14 ani, din cauza unei boli a sistemului imunitar. Atunci, portarul lui Genoa avea doar 9 ani. Acum, după victoria grandioasă de la Cesena, Radu s-a afișat cu un tricou cu poza surorii sale, alături de mesajul: „Îți datorez tot! Te iubesc, Ema”.

„Înainte de fiecare meci el ține un discurs, asta după ce l-am pus căpitan de echipă. El a ales să facă asta și ce spune acolo vine pur și simplu din suflet. E un lider înnăscut, un exemplu pentru toți și prin modul în care se pregătește, cum vorbește în poartă în timpul jocului, antrenamentelor. El a trecut prin momente dificile, viața l-a încercat și mă gândesc la copilărie, atunci când și-a pierdut sora. Nu a fost deloc ușor pentru el”, a declarat Daniel Isăilă, fostul selecționer al României U21, la ProSport LIVE.

Radu a avut câteva intervenții importante în meciul cu Anglia, din repriza secundă, la șuturile lui Tammy Abraham și Phil Foden. În România, Radu a trecut pe la FCSB și Dinamo, iar în 2013 a plecat în Italia, la Pergolettese. Inter Milano l-a legitimat în vara anului 2013 și a fost promovat la prima echipă trei ani mai târziu. Radu a fost împrumutat la Avellino și Genoa, iar în prezent este titular incontestabil în poarta „Grifonului”.


 

Publicat: 22 06. 2019, 15:00
Actualizat: 22 06. 2019, 15:01