Euro 2019 | Franța nu vrea să riște în meciul cu România: „Ar fi o greșeală să jucăm la egal”
România U21 este lider în Grupa C de la Campionatul European din Italia și San Marino, cu șase puncte, la egalitate cu Franța. Cele două formații se vor întâlni în ultima etapă, iar un rezultat de egalitate ar califica ambele echipe în semifinale. Lucas Tousart (22 de ani), starul celor de la Lyon, nu se gândește la un rezultat de egalitate împotriva tricolorilor
Cea mai sigură variantă pentru reprezentativa Hexagonoului este victoria, iar în cazul unei înfrângeri, aceștia vor fi eliminați. Elevii lui Sylvain Ripoll nu vor să riște, astfel că vor încerca să producă prima înfrângere din mandatul lui Mirel Rădoi la „cârma” reprezentativei U21, într-un meci oficial:
„Nu am jucat cum ne-am dorit în primele două meciuri. Am suferit mult în partida cu Croația, trebuie să ne recuperăm și să fim în cea mai bună formă. Nu ne mulțumim cu egal în fața României, noi trebuie să câștigăm grupa! Nimic nu e sigur în fotbal, iar dacă jucăm la egal și primim gol în ultimele minute, riscăm să fim eliminați. Ar fi o greșeală să jucăm la egal”, a declarat Lucas Tousart, la conferința de presă.
În prezent, Spania este prima echipă calificată în semifinalele competiției. Ibericii au învins Polonia cu scorul de 5-0, astfel că și-au asigurat prima poziție din Grupa A. Singura șansă ca tricolorii să nu se califice în semifinale ar fi ca Franța să câștige la o diferență de trei goluri. În acest caz, Italia ne-ar depăși la golaveraj în clasamentul formațiilor de pe locul doi.