EURO 2019 | Kylian Mbappe a reacționat după meciul Franței cu România. Ce a scris vedeta lui Paris Saint-Germain

România U21 a obținut, luni seară, calificarea în semifinalele Campionatului European, după 0-0 contra Franței U21, iar printre cei care au reacționat din tabăra adversarilor tricolorilor s-a numărat și Kylian Mbappe (20 de ani).

Atacantul lui Paris Saint-Germain ar fi fost eligibil pentru turneul final din Italia și San Marino, însă acesta nu a fost convocat niciodată la naționala U21, el având 33 de meciuri și 13 goluri pentru prima reprezentativă. Chiar și așa, Mbappe a salutat calificarea în semifinalele competiției a elevilor lui Sylvain Ripoll, și, implicit, calificarea la Jocurile Olimpice din 2020, care vor avea loc la Tokyo.

Naționala de tineret a României s-a calificat în semifinalele EURO U21, după 0-0 în ultimul meci din faza grupelor cu Franța. În urma acestui egal, România termină pe primul loc grupa C, cu șapte puncte, urmată de Franța, cu același punctaj, dar cu un golaveraj mai slab. Naționala noastră se califică direct în semifinale, în timp ce Franța merge mai departe fiind cea mai bună echipă de pe locul secund din cele 3 grupe.
 
De asemenea, naționala României și-a asigurat prezenla la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Echipa națională de fotbal a participat ultima oară la Jocurile Olimpice de vară în 1964, tot la Tokyo.
 
Rezultatele României din faza grupelor:
  • România – Croația 4-1
  • România – Anglia 4-2
  • România – Franța 0-0
Semifinalele Campionatului European sunt următoarele: România – Germania și Spania – Franța.
 

 

 

Publicat: 25 06. 2019, 08:47
Actualizat: 25 06. 2019, 08:48