Cel mai titrat antrenor român în activitate a plecat ieri în Ucraina, pentru a vedea meciul de luni dintre Franța și Anglia. Lucescu are mai multe naționale de suflet la Euro, dar la prima „strigare” vede Germania ca finalistă certă
Lucescu ține, din orgoliu, cu naționalele unde joacă fotbaliștii descoperiți de el Este primul selecționer care a calificat România la un turneu final european
Mircea Lucescu ar putea fi singurul antrenor român prezent la debutul meciurilor de la Euro 2012. Cluburile din Liga I se scutură de amorțeala vacanței și se pregătesc de cantonamentele de vară, cu tehnicienii lor cu tot, astfel că nimeni nu are timp de o „specializare” în Ucraina sau Polonia. „Il Luce” se simte dator să tragă în piept aerul competiției, de la fața locului, pentru că una dintre grupe își consumă meciurile la Donețk, la el „acasă”, și, în plus, are niște șuete de consumat cu selecționerii Franței și Angliei, prieteni buni, după cum îi socotește.
La 39 de ani debuta la Euro Lucescu a decolat ieri spre Ucraina, dis-de-dimineață. „Nu stau mult la Donețk, văd primele două meciuri după care plec în Austria cu Șahtior. Ne așteaptă un sezon greu, trebuie să-l pregătim bine”, spune campionul Ucrainei. Două meciuri îi sunt de ajuns pentru a-și satisface orgoliul profesional. Pentru „Il Luce”, Campionatul European este un turneu special, de suflet, și a făcut tot posibilul în ultimii 24 de ani pentru a fi în tribune la competiția care adună elita continentală. Lucescu este primul selecționer care a calificat România la un turneu final european și nu uită niciodată că la 39 de ani, în iunie 1984, a ieșit de pe teren neînvins din fața Spaniei conduse de Munoz (scor 1-1), vicecampionă la acea ediție.
Spania, ca echipele antrenate de el! Lucescu a format în 1984 o națională puternică și arțăgoasă, care din inerție s-a calificat și la ediția următoare, chiar și fără el pe bancă. O echipă întreagă are și acum la Euro, formată din fotbaliștii descoperiți de el. ProSport i-a nominalizat zilele trecute, zgândărind orgoliul antrenorului. „Evident că voi ține pumnii Ucrainei, unde am mai mulți jucători. Mi-aș dori să ajungă în sferturi. Țin cu Croația pentru Dario Srna, cu Cehia pentru Hubschman. Am o simpatie aparte pentru Italia, unde am activat, dar și pentru că am acolo un jucător la care am ținut foarte mult, Pirlo”, spune „Il Luce”, amintind câțiva jucători pe care i-a lansat pe orbita fotbalului mare. Întrebat pe cine creditează cu prezența în finală, Lucescu a răspuns cu o parabolă de orgoliu, în stil personal: „Îmi place Spania, pentru fotbalul pe care-l practică, stil care caracterizează și echipele pe care le-am antrenat eu, dar finalistă certă o văd pe Germania”.
La Donețk vor juca Ucraina, Franța, Anglia și Suedia. Cu primele trei, Lucescu are relații vechi. „Cocoșii” sunt cazați chiar în baza de pregătire a celor de la Șahtior. „Înainte de Euro m-am întâlnit de două ori cu selecționerul lor, Laurent Blanc. El va sta exact în camera în care timp de opt ani am locuit eu. O relație foarte bună am însă și cu Hodgson (n.r. – selecționerul Angliei), suntem prieteni de foarte mult timp”, încheie antrenorul român, care nu ratează niciun prilej de a reaminti cât de sus a ajuns în fotbal.
Sunt curios cum se prezintă Donețkul în momentul de față cu atâția suporteri veniți la Euro Mircea Lucescu, antrenor Șahtior
Lucescu: „Țin cu Croația pentru Dario Srna…și…cu Cehia pentru Hubschman. Am o simpatie aparte pentru Italia, pentru că am acolo un jucător la care am ținut foarte mult, Pirlo”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER