Prezent în emisiunea ProSport LIVE, fostul jucător al celor de la Steaua, Rapid și Dinamo și actualul antrenor al celor de la Carmen București, Daniel Iftodi (51 de ani), a vorbit despre unul dintre cei mai experimentați jucători pe care îi are sub comanda sa la echipa din liga a patra, Hristu Chiacu (32 de ani), fot jucător la Dinamo și nepot al lui Gigi Becali.
Chiacu a fost crescut la academia lui Dinamo și a jucat în străinătate pentru polonezii de la Wisla Cracovia și azerii de la Khazar Lankaran: „Este un jucător important pentru echipă, este un jucător de valoare. O să aibă un cuvânt greu de spus, în afară de el mai am câțiva jucători cu experiență, alții care sunt tineri și de perspectivă, foarte buni. La vârsta lor ar putea să joace cu ușurință în liga a doua”, a spus Iftodi la ProSport LIVE.
În cariera sa, Chiacu a mai evoluat pentru Unirea Urziceni, Rapid, FC Național, CS Mioveni, CS Otopeni, Astra, FC Timișoara, Ceahlăul Piatra Neamț, Concordia Chiajna, Săgeata Năvodari, CS Balotești, CSM Sighetu Marmației și Academica Clinceni.
Acesta a evoluat pentru Dinamo chiar în play-off-ul Ligii Campionilor cu Lazio. Mijlocașul a fost trimis de Mircea Rednic în teren în ultimele 18 minute ale partidei de pe Stadio Olimpico din Roma, iar în retur a fost rezervă. Italienii s-au calificat atunci cu 4-2 la general.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER