EXCLUSIV | Ce a putut să facă marele Ally McCoist! Goian, poveste fabuloasă din vestiarul lui Rangers! Ce a făcut antrenorul de atunci al scoțienilor înainte de „Old Firm”, celebrul derby cu rivala Celtic

Dorin Goian (38 de ani) cunoaște bine campionatul Scoției. Acesta a evoluat timp de un sezon pentru rivala lui Celtic, Rangers, și a povestit un episod interesant petrecut înainte de „Old Firm”, celebrul derby dintre cele două rivale din Scoția.

Pentru a destinde atmosfera înainte de meci, antrenorul de atunci al lui Rangers a adus în vestiar un magician, care i-a distrat pe fotbaliștii formației antrenate în prezent de Steven Gerrard preț de câteva minute:

„Amintirile frumoase sunt victoriile. Atunci când câștigi un Old Firm plutești, toată lumea te ovaționează. Sunt meciuri cu o căldură specială, o intensitate mare. Îmi aduc aminte că în primul Old Firm pe care l-am jucat, înaintea meciului jucătorii erau mai stresați și a intrat managerul în vestiar ș(.r. Ally McCoist) și a adus în vestiar un scamator (n.r. – magician).

A intrat ăla în vestiar și timp de zece minute ne-a arătat niște scamatorii incredibile, cu cărți de joc, ne ascundea niște monezi de nu le mai găseam. În zece minute a reușit să destindă atmosfera în așa fel nici nu știai că joci un Old Firm, ieșeai la încălzire peste un sfert de oră. Când ieși la încălzire, lucrurile se schimbă și intri în febra jocului”, a spus Goian, la ProSport Live.

42 de meciuri a bifat Goian în tricoul celor de la Rangers, echipă pentru care a marcat un gol. În cariera sa, acesta a mai trecut pe la Foresta Suceava, Gloria Buzău, Ceahlăul Piatra Neamț, FCSB, Palermo, Spezia Calcio și Asteras Tripoli.

Publicat: 31 07. 2019, 12:51
Actualizat: 31 07. 2019, 17:47