EXCLUSIV | „Cu siguranță este meritul lui!”. Lupescu, despre omul pe care-l consideră principalul artizan al victoriei din finala Campionatului Mondial: „Nu a fost atât de atractiv pentru presă, dar…”
Într-o intervenție la emisiunea ProSport LIVE, fostul internațional român, Ionuț Lupescu, a vorbit despre omul care a cucerit Cupa Mondială cu Franța atât ca jucător, cât și ca antrenor, Didier Deschamps, și spune că acesta era „sufletul echipei” în perioada în care evolua pentru prima reprezentativă a „Cocoșului galic”, reușind să implementeze spiritul său și la echipa care, în prezent, este campioană mondială.
Fostul internațional român a vorbit la superlativ despre selecționerul Franței, despre care a explicat cum a câștigat vestiarul plin de vedete care valorează sute de milioane de euro: „Didier, în primul rând, a fost un foarte bun fotbalist, un mare fotbalist, care a avut succese, a câștigat cupe, campionate, Champions League. A transmis spiritul de a juca și echipei lui, și iată că a devenit selecționer, a reușit să ajungă în finală în 2016, să o câștige în 2018, jucătorii având același spirit pe care-l avea și el. Îmi aduc aminte, când am pierdut cu Franța la București, 3-1, în 1995, Deschamps juca la mijlocul terenului, pe aceeași poziție ca și mine.
Era extrem de tenace și îl vedeam cum trăgea toată echipa după el. Poate el nu a fost atât de atractiv pentru presă, dar era sufletul echipei franceze la vremea respectivă. De la meciul nostru, au câștigat în 1998 Campionatul Mondial, în 2000 Campionatul European, cu el căpitan de echipă. Echipa Franței din ultimii ani este, cu siguranță, meritul lui Didier care a reușit să impună acest lucru”, a spus Lupescu la ProSport LIVE.
Franța a câștigat Cupa Mondială pentru a doua oară în istorie, după o finală câștigată împotriva Croației, scor 4-2.