EXCLUSIV! Decizie nefavorabilă pentru scrima românească: proba de sabie băieți echipe, out de la JO 2016!
Congresul Federației Interanaționale de Scrimă din această seară, de la Paris, a luat câteva decizii care nu sunt deloc favorabile scrimei românești în anii imediat următori. În primul rând, FIE a decis vineri, 29 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență, printre altele, că orașele gazdă pentru următoarele două ediții ale Campionatelor Mondiale sunt Kazan și Moscova, ambele din Rusia! Cum în 2016 avem Jocuri Olimpice la Rio, în acel an nu se va desfășura Campionat Mondial. Pentru ediția din 2017 și-au anunțat intenția de a organiza orașele Leipzig (Germania) și Doha (Qatar). Inițial, Campionatul Mondial din 2014 trebuia să fie organizat la Sofia, dar bulgarii s-au retras după ce guvernul lor a anunțat că nu poate prezenta garanția financiară necesară pentru un astfel de eveniment. Trebuie subliniat faptul că președintele FIE este rusul Alisher Usmanov.
Pe de altă parte, Congresul FIE a decis tot în această seară că probleme pe echipe care nu vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, vor fi cea de sabie masculin și floretă feminin. Începând cu Biejing 2008, FIE lasă afară, prin rotație, două discipline pe echipe pentru că are dreptul la doar zece probe la Jocurile Olimpice. În aceste condiții, echipa României, vicecampioană olimpică la Londra (2012) și vicecampioană mondială la Budapesta (2013) nu va putea concura la Rio. Dolniceanu și compania vor trebui să se concentreze în următorii ani mai mult pe proba individuală. În ceea ce privește floreta fete, extrem de afectată e Italia, țară care domină de ceva ani această armă.
Tot cu această ocazie, s-a decis ca criteriile de calificare la JO de la Rio să fie similare cu cele de la JO de la Londra, 2012. 212 scrimeri vor ajunge la Rio. 204 prin calificări, din întreaga lume, iar 8 vor reprezenta țara gazdă, Brazilia. De asemenea, Ghana si Samoa au fost primite ca state membre ale FIE, iar numărul total al țărilor afiliate a ajuns la 149.
Daniel REMEȘ