EXCLUSIV | E dublu campion cu Dinamo și prevestește furtuna la derby-ul cu FCSB
Fostul jucător al lui Dinamo și actualul antrenor al echipei a doua a celor de la FC Voluntari, Cosmin Bărcăuan (40 de ani), a „luat pulsul” fostei sale echipe, pentru care a evoluat între anii 2002 și 2004.
Fundașul născut la Oradea spune că, în ciuda locului ocupat în clasament, trupa antrenată de Mircea Rednic va face tot posibilul să câștige și să iasă din „zona grea” a Ligii 1 Betano:
„Dinamo a trecut, de la începutul campionatului, prin niște momente foarte grele. Nu mă așteptam, dar presiune e la fiecare echipă. Steaua joacă cu presiunea să nu piardă primul loc, Dinamo joacă cu presiunea de a scăpa de zona grea.
Cred că va fi un derby până la urmă, în momentul în care ai intrat pe teren uiți de toată presiunea pusă, iar jucătorii se vor implica 100%”, a spus Bărcăuan la ProSport LIVE.
Dinamo este pe locul nouă, cu 16 puncte, la 11 distanță de rivala FCSB, care ocupă locul doi. Derby-ul dintre cele două rivale va fi duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională.