Ianis Hagi (20 de ani) a bifat un gol și o pasă de gol în meciul Viitorului de pe Arena Națională cu FCSB, încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea echipei lui Gică Hagi, iar vicecampioana nici nu vrea să se gândească la transferul fotbalistului „salvat” de Gică Hagi de la Fiorentina.
Miercuri, Gigi Becali a recunoscut că a vorbit cu Gică Hagi pentru a transfera un fotbalist de la Viitorul, dar nu ar fi vorba despre Ianis Hagi. În plus, inclusiv președintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, a infirmat o posibilă venire a decarului Viitorului la vicecampioana României.
Întrebat despre un posibil transfer al mijlocașului FCSB, Duckadam a avut un răspuns cât se poate de clar și l-a trimis pe Ianis la o echipă din străinătate: „Nu, nu, nu. Acum este modă străinătății, s-a văzut, chiar dacă ai plecat pe opt milioane… Mai aud ziariști, comentatori care spun că Sparta Praga este o echipă, nu oarecare. Păi stai puțin, Steaua a eliminat Sparta Praga, eu cred că ei nu sunt nici acum la nivelul Stelei”, a declarat Duckadam la ProSport LIVE.
Gică Hagi susține că Ianis e un fotbalist căutat și așteaptă, până în vară, oferte din care poate alege împreună cu fiul său: „Pentru Ianis au fost discuții în primele campionate ale Europei, vom vedea dacă se vor concretiza la vară. Vom analiza până atunci care e cea mai serioasă ofertă. Sunt discuții, dar nu oferte concrete!”, a declarat antrenorul Viitorului.
Opt goluri și cinci pase decisive în 28 de partide sunt cifrele lui Ianis Hagi în acest sezon pentru cei de la Viitorul, în toate competițiile.
CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI LIGII 1 BETANO:
PROGRAMUL VIITORULUI ÎN PLAY-OFF:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER