EXCLUSIV | „M-am simțit umilită!”. Loredana Dinu vorbește despre echipamentul de la Jocurile Olimpice: „Pantalonii i-am cusut, dar au crăpat!”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe lângă rezultatele slabe de la JO de la Rio, o altă veste tristă a venit din rândul delegației României, după ce echipamentele le-au dat bătăi de cap serioase sportivilor. Loredana Dinu, medaliată cu aur cu echipa de spadă feminin, a vorbit în emisiunea Pro Sport Live despre umilințele trăite în echipamentul cu care au fost îmbrăcați reprezentanții României.

„Eu am fost printre primele persoane care și-a dat seama de acest lucru. L-am primit în Poiana Brașov, chiar atunci, înainte de plecare, în cantonament și din momentul în care l-am văzut mi s-a părut ceva suspicios. Nu arăta cum ar trebui să arate un echipament de Jocuri Olimpice și nu arăta ca și când ar fi un echipament original. A fost prima mea părere, pe care am transmis-o doar fetelor”.

„Apoi am venit acasă. Soțul meu îmi spunea >. Mă simțeam cumva vinovată. În schimb, atunci când am venit acasă, a înțeles și el despre ce este vorba. Păcat că n-am adus un tricou.  Păcat că n-am adus un tricou, nu m-am gândit. Tricourile nu aveau etichetă, era tăiată. Nu e normal să primești un tricou cu eticheta tăiată. Și imprimat pe ele, la cald, cu Team Romania”

„Pantalonii i-am cusut, dar au crăpat”

„Eu cu Simona Gherman am fost primele care am avut probleme. Noi aveam la pantaloni mărimea S și cum am ajuns acolo (nr. Rio), după o purtare, două, ni s-au rupt. I-am cusut și le-am cerut celor care erau cu noi să ni se mai aducă niște pantaloni. Ne-au adus tot mărimea S. Au crăpat și aceea. Noi am dat mărimile pe care le știam că le purtam la Olimpiada trecută. Inițial s-a crezut că e vorba de aceeași firmă care a fost și la Londra. Între timp, lucrurile s-au schimb. Ei ne-au lăsat aceleași mărimi. Pantalonii erau ok, nu cum am auzit că fetele de la scrimă și-au comandat pantaloni. Nu. Pantalonii erau buni ca mărime, dar crăpau. I-am tot cusut. Tricourile s-au scămoșat, pantalonii s-au scurtat”, a declarat dezamăgită Loredana Dinu.

Nu am făcut schimb de echipamente. Nu am vrut să mă fac de rușine

Au fost colegi, de la alte sporturi, care s-au dat cu soluție de țânțari, au imbrăcat pantalonii și au rămas cu pete. Din păcate, am trecut prin asta și…. am simțit dezamăgire și umilință”

„Sportivul care merge la JO este extrem de mândru. În primul rând, că s-a calificat. Este extrem de mândru de echipamentul pe care-l poartă și faptul că reprezinți România îți impune o anumită ținută. Nu poți să te duci cu acele echipamente cusute și tot timpul ne duceam cu bluze de trening, la mijloc, ca în cazul în care se rup să nu ne facem de râs. Echipamentul de la Londra l-am purtat cu drag. Arată acum ca și cum ar fi nou”

„Nu am schimbat echipamentul cu nimeni pentru că nu am vrut să mă fac de râs și nici nu aș fi avut cu ce să fac schimb, pentru că toate tricourile s-au comportat urât la spălat. Pantalonii….”

„La masă, fiecare făcea schimb de echipamente. Tricouri, pantaloni, ce avea. Noi, în toată perioada, am rămas surprinse de echipamentul celor din Brazilia. Au avut așa un echipament frumos și colorat. Ungaria a avut echipament frumos. Germania. Este mândria sportivului, care ajunge la Olimpiadă. Face parte din JO. Și era normal să fim și noi mândre, să purtăm acel trening reprezentativ încă mulți ani de zile. Din păcate, am rămas fără nimic”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×