EXCLUSIV | Mai vine Pițurcă la CSA Steaua? „Condițiile lui sunt foarte, foarte drastice. A refuzat multe echipe din Liga 1”
Victor Pițurcă este așteptat în Ghencea să „pună umărul” la promovarea celor de la CSA Steaua în Liga 3, după două sezoane consecutive în care „militarii” au terminat în spatele celor de la Rapid și Carmen. Cristi Bobar, actualul președinte al lui CSM Reșița, crede că șansele ca fostul selecționer să se întoarcă la Steaua sunt reduse.
„Nu prea îl văd eu pe nea Piți să meargă la Liga 4. Doar dacă cineva îi acceptă aceste condiții, care sunt foarte, foarte drastice. Ar vrea o academie foarte puternică de copii, infrastructură. Este foarte greu, atâta timp cât a refuzat multe echipe din Liga 1.
Nu cred că are niciun fel de stres cât stă pe bară. Din ce știu eu, e la mare acum. Are o personalitate atât de puternică încât, dacă nu îi convine ceva, nu se duce! Credeți că, lui nea Piți, dacă îi dă 20.000 sau 30.000 pe lună se duce?„, a spus Bobar, la ProSport Live.
Steaua a ratat șansa de a participa la barajul pentru promovarea în Liga 3, după ce a fost învinsă de Carmen București în etapa a treia din playoff-ul pe Liga 4 București, scor 1-0. Steaua va evolua pentru al treilea sezon consecutiv în Liga 4 pe București, lucru care i-a scos din minți pe suporteri. Mai ales după ce echipa a fost la conducere pe toată durata campionatului. La 24 de ore de la eșecul cu Carmen, Marius Lăcătuș și Ștefan Iovan și-au depus demisiile.
Victor Pițurcă nu a mai antrenat din 2016, când s-a despărțit de Al-Ittihad. De-a lungul carierei, cel care face parte din grupul eroilor de la Sevilla a mai antrenat la Craiova, respectiv în trei rânduri în Ghencea. Până la Mirel Rădoi, Victor Pițurcă era ultimul selecționer de tineret care calificase echipa națională la un turneu final.