EXCLUSIV | Mirel Rădoi în locul lui Cosmin Contra la naționala mare. Un fost internațional român lansează ipoteza: „Incontestabil, el va fi”

Mirel Rădoi (38 de ani) are rezultate excelente la naționala U21 a României și este la un pas de accederea în semifinalele Campionatului European de tineret, iar parcursul său îl poate propulsa către prima reprezentativă.

Ideea a fost lansată în cadrul emisiunii ProSport Live, luni, de către Adrian Porumboiu, fost arbitru și finanțator de la FC Vaslui, care crede că Rădoi a demonstrat reale calități la România U21, unde este neînvins în jocurile oficiale, și ar putea prelua fără probleme postul ocupat în prezent de Cosmin Contra, la naționala mare.

„Categoric, da. În mod incontestabil, va fi selecționerul naționalei mari, iar eu dintotdeauna l-am apreciat ca jucător, ca antrenor. Eu nu i-aș pune acel eșec de la FCSB. Acolo e un singur antrenor veșnic, nemuritor și de multe ori neliniștit, dar Rădoi e un fost mare fotbalist și un mare antrenor. Iar asta demonstrează prin ceea ce joacă echipa. Nu e doar talentul jucătorilor, eu spun că 60% este valoarea jucătorilor și 40% meritul antrenorului. Numai cuvinte la superlativ, indiferent de ceea se va întâmpla azi, n-am să-mi schimb impresia și cred că 99% din iubitorii fotbalului din România sunt de părere cu mine, că nu a fost doar un fotbalist mare, ci e și un antrenor foarte bun”, a declarat Porumboiu, la ProSport Live.

Rădoi vrea să rămână

Deși a devenit un antrenor vânat de echipe de club, Mirel Rădoi a anunțat, înaintea jocului cu Anglia, scor 4-2, că vrea să rămână în continuare la echipa națională U21 și să pregătească echipa și în următoarea campanie de calificare.

„Indiferent ce se va întâmpla, și dacă vom pierde celelalte meciuri, și dacă vom câștiga Campionatul European, indiferent de clubul care va veni, voi fi prezent la următoarea campanie. Nu va fi nicio clauză. Va rămâne aceeași care este în acest moment. E o sumă modică”, a declarat Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi a preluat România U21 în august 2018 și a calificat echipa la Campionatul European. A înregistrat 7 victorii, o remiză și un eșec, singura înfrângere venind într-un meci amical, contra Spaniei U21, scor 0-1. La turneul final din Italia și San Marino, România U21 a învins Croația (4-1) și Anglia (4-2), iar tricolorii sunt aproape de calificarea în semifinale. Accederea în faza următoarea se decide luni, de la ora 22:00, în meciul România – Franța, unde tricolorii au nevoie să nu piardă la o diferență mai mare de două goluri.

 

 

Publicat: 24 06. 2019, 12:38
Actualizat: 24 06. 2019, 12:39