EXCLUSIV | Moruțan, laude din partea adversarilor: „Ne-a executat acolo”. Care este dezavantajul FCSB-ului în lupta pentru titlu
În cadrul emisiunii ProSport LIVE, finanțatorul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, l-a lăudat pe fostul său jucător și actualul mijlocaș al celor de la FCSB, Olimpiu Moruțan. Acesta a fost transferat în această vară la vicecampioana României, pentru suma de 1,2 milioane de euro.
Iftime a vorbit și despre lupta la titlu și spune că CFR Cluj are un avantaj în „duelul” cu echipa antrenată de Nicolae Dică: „Deja m-am enervat când mi-am reamintit această stare în care mă aflu cu FCSB-ul. S-a întâmplat, ieri a fost faza aia când am dat în bară, a fost Golofca formidabil aseară, credeam la un moment dat că pot să egalez. A fost bun Moruțan, ne-a executat acolo. Fotbalul e frumos, e spectaculos.
Cred că sunt mai talentați FCSB-ul, sunt în genul Viitorului, dar nu e la fel de matura. Cei de la Cluj sunt mult, mult mai pragmatici. Aseară au avut noroc cu mine cei de la FCSB, din trei șuturi, trei goluri. Mi s-au părut foarte activi și reactivi, o echipă bună și frumoasă. La fundașii centrali au probleme. Opinia mea este că e o luptă interesantă, dar un avantaj îl are CFR-ul”, a spus Iftime la ProSport LIVE.
FC Botoșani a pierdut duelul cu FCSB de pe teren propriu, scor 1-3, și rămâne fără victorie împotriva roș-albaștrilor. Echipa lui Dică a acumulat 40 de puncte și a egalat liderul CFR Cluj, care va juca luni, de la 20:00, împotriva celor de la Viitorul.