Unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a Stelei, Florentin Dumitru (42 de ani), a dezvăluit la ProSport Live de ce nu a dorit să se apuce de antrenorat.
„Micul Beckham” a explicat de ce a ales să lucreze pe latura administrativă: „Nu-mi place să depind. Obligatoriu aș fi depins de patron. Mie îmi place să performez, de asta am jucat la Steaua. Când te apuci de fotbal, visezi să joci în prima ligă. O să antrenez doar când o să am echipa mea”, a spus Florentin Dumitru, la ProSport Live.
Dumitru e de acord că mulți oameni din fotbalul românesc încearcă să-l copieze pe Gigi Becali: „Nu doar patronii. Și primarii vor să-l copieze pe Gigi Becali. Toată lumea… Un om simplu, care n-a avut o afacere în viața lui, spune că Becali trebuie să dea ordine. Afacerile mari se fac cu angajați mulți, dar într-o ierarhie”, a spus Florentin Dumitru, la ProSport Live.
Florentin Dumitru a jucat în Ghencea în perioada 2000-2006 și a câștigat trei titluri de campion cu gruparea roș-albastră. Pentru o perioadă de aproximativ 6 luni a ocupat o funcție de conducere la FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER