Fostul patron al echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, nu își dorește să facă pasul spre un post de analist sportiv la o televiziune din România, spre deosebire de alte nume importante din fotbalul românesc.
Platourile televiziunilor cu profil sportiv din România sunt pline de foști fotbaliști, care, după și-au terminat activitatea din teren, își rotunjesc conturile grație comentariilor și analizelor pe care le fac din postura de specialiști. Pentru un plus de credibilitate și autenticitate al cuvintelor rostite despre fotbal, conducerile televiziunilor din România au încheiat contracte de colaborare cu foști fotbaliști.
Pentru unii dintre ei reprezintă singura ocupație și implicit singura sursă de venit, în timp ce pentru alții noua lor ocupație este doar o chestiune de moment
Porumboiu susține că nu ar avea timp să aibă o astfel de ocupație, dar și că nu și-ar dori să primească ordine de la superiori: „Nu și nici n-aș avea timp. Așa mai răspund cu mare plăcere când mă sună de la vreo emisiune. Dar n-am timp. Nu mi-a propus nimeni și în mod sigur n-aș accepta. Am treburile mele, am afacerile mele. Ar fi greu să mă deplasez de două ori pe săptămână la București. N-am avut patron până acum. O să am unul când o să fiu pe lumea cealaltă!”, a spus Adrian Porumboiu, în cadrul emisiunii ProSport Live.
Adrian Porumboiu a dus echipa din Vaslui în prima ligă a României, a fost aproape de a câștiga titlul în mai multe rânduri și, în prezent, investește în agricultură, fiind cea mai profitabilă afacere a sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER