EXCLUSIV | Revenirea la Viitorul, cea mai mare greșeală a carierei: „Ianis trebuia să fie singur, să ia viața în piept”. Cum ar fi putut arăta viitorul fiului „Regelui” dacă accepta oferta din străinătate
This browser does not support the video element.
Fostul fundaș al lui FCSB, Rangers sau Palermo, Dorin Goian (37 de ani), e de părere că Ianis Hagi (20 de ani) a făcut o greșeală când a ales să părăsească Italia pentru a reveni la Viitorul . Fostul fundaș central i-a dat exemplu pe fotbaliștii italieni, care urmează o cale pe care Gică Hagi i-a interzis-o fiului său.
Dorin Goian a început prin a combate mentalitatea jucătorilor români care fac pasul în străinătate: „Nu e ușor să joci în Serie A. A fost primul contact cu fotbalul profesionist. E o concurență pe posturi incredibilă. Eu consider că jucătorii români renunță prea ușor. Neîncepând titulari încă din prima perioadă, mulți jucători se descurajează și renunță la munca pentru un post de titular. Apoi aleg partea ușoară, un împrumut, aleg banii pe care îi iau. Cred că prea ușor se renunță în ziua de azi când nu ești titular. E clar că orice jucător are nevoie de o perioadă de adaptare”, a declarat fostul internațional român, la ProSport LIVE.
Ianis Hagi a revenit la Viitorul la începutul play-off-ului din sezonul 2017-2018, după o perioadă petrecută la echipa a doua a Fiorentinei. În pragul revenirii, Ianis a avut câteva oferte din Serie B, dar la indicațiile tatălui său, care susținea că fiul său trebuie să joace doar în prima ligă, s-a alăturat lotului fostei campioane a României: „Cred că și Ianis a făcut o greșeală. Cred că ar fi fost mai bine pentru el să meargă în serie B, să fie singur, să ia viața în piept cu bune și cu rele. Cred că evoluțiile lui ar fi fost mult mai bune. Cred că evoluția era mai mare, dacă rămânea în Italia și juca în Serie B. Dacă va veni o ofertă pentru el… E mai importantă oferta pentru Viitorul, el cu siguranță nu ar avea pretenții foarte mari. Eu, personal, nu aș fi procedat la fel ca el
Să știți că italienii sunt foarte supărați când stau pe bancă. Italienii, la finalul sezonului, dacă nu joacă, cer să se ducă în Serie B. Apoi revin după împrumut, joacă bine și prind transferuri bune”.
Goian a făcut o comparație între Adrian Stoian, fotbalist care joacă de ani buni în Italia, și Ianis Hagi: „Personal nu aș vrea, cu tot respectul pentru Stoian… Cred că e o diferență mai mare între Stoian și Ianis Hagi. Stoian joacă de mulți ani în Italia la echipe din Serie B sau la echipe care se băteau la retrogadare în Serie A. Cred că Ianis, dacă ar evolua constant, ar putea prinde un transfer la una dintre primele echipe din Serie A”, a adăugat Dorin Goian, la ProSport LIVE.