CSA Steaua a rămas fără antrenor după plecarea lui Marius Lăcătuș, deoarece echipa a ratat, pentru al doilea an consecutiv, calificarea la barajul pentru promovarea în Liga 3. Clubul din Ghencea trebuie să găsească rapid un antrenor care să preia echipa.
În direct la ProSport LIVE, Adrian Bumbescu (59 de ani), fostul câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu CSA Steaua a recunoscut că echipa a purtat discuții cu Adrian Falub, antrenorul care a retrogradat cu Concordia Chiajna în acest sezon. Pe lângă acesta, Bumbescu spune că oficialii din Ghencea au discutat și cu Marius Baciu, actualul antrenor al formației Daco-Getica București, din Liga 2.
Bumbescu a vorbit și despre mesajele afișate de suporterii Stelei împotriva comandantului Bixi Mocanu: „Am auzit ceva. Domnul comandat nu merită acest tratament, eu am respect pentru el. E un om care vrea….Sunt niște probleme, am avut mulți antrenori la discuții. Nu poți să-ți faci, deocamdată, o echipă competitivă. A fost la niște discuții Neaga, a fost și Marius Baciu. Antrenează la Daco-Getica. Nu și-a exprimat că ar veni…
A fost o discuție și cu Falub! Antrenorul care vine, trebuie să vină și cu ceva jucători. Mulți au plecat, le-au expirat contractele. Am făcut o greșeală mare că nu am oprit acea generație de 1999-2000, care a fost în Liga Elitelor”.
Adrian Falub: „Sunt discuții ipotetice”
Contactat de ProSport, Adrian Falub neagă faptul că ar fi discutat preluarea echipei din Ghencea: „Nu, eu nu știu nimic. Domnule, sunt discuții ipotetice. De ce să zic despre ceva ce nu știu?”, a spus fostul antrenor al Concordiei Chiajna.
Lider în Liga 4 pe tot parcursul sezonului, Steaua a ratat promovarea după ultima partidă din play-off, disputată împotriva celor de la Carmen București. Echipa antrenată de Daniel Iftodi a câștigat cu 1-0, printr-un autogol al „militarilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER