Robert Moldoveanu (20 de ani) a marcat cu siguranță golul săptămânii în România, la partida Petrolului cu U Cluj de pe arena „Ilie Oană” din Ploiești, scor 1-0. Execuția din foarfecă a internaționalului U21 nu îl surprinde pe secretarul general al lui Dinamo, Bogdan Bălănescu.
Atacantul este împrumutat până în vară la Petrolul, urmând ca din sezonul următor să revină sub comanda lui Mircea Rednic: „Nu e la prima reușită de acest gen, a mai dat goluri așa și la juniori, din niște execuții dificile, Cuma fost și cea cu U Cluj. E un copi crescut la Dinamo și îl așteptăm, din vară, acasă”, a spus Bălănescu la ProSport LIVE.
Două goluri a bifat Moldoveanu pentru cei de la Petrolul în acest sezon, formație la care evoluează din această iarnă. „Mereu încerc la antrenamente astfel de execuții și îmi ies de fiecare dată. Sunt bucuros că mi-a ieșit și acum. L-aș compara cu un gol de Champions League, să zic așa, în stilul lui Ibrahimovic, Ronaldo”, a spus, la finalul jocului, Robert Moldoveanu.
Reușita lui Robert Moldoveanu din meciul cu „U” Cluj:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER