EXCLUSIV | Walter Zenga știe de ce campionatul României e în cădere liberă. „De când s-au deschis porțile…”. Ce înseamnă să fii antrenor în secolul 21
This browser does not support the video element.
În anul 2002, la vârsta de 42 de ani, italianul Walter Zenga a debutat în funcția de antrenor, în România, la FC Național. Doi ani mai târziu, a ajuns pe banca echipei Steaua. În Ghencea, Zenga a stat un sezon, după care a plecat din țară. În 2007, s-a întors pentru câteva luni în Romînia, ca tehnician al rivalei roș-albaștrilor, Dinamo.
Întrebat de ProSport, ce părere are de situația fotbalului din România, la 11 ani distanță de la ultima sa implicare directă în Liga I, Walter Zenga a răspuns: „Nu poți face comparație cu perioadele când am fost eu la FC Național, la Steaua sau la Dinamo. Atunci erau meciuri cu Craiova, cu Rapid, derby-uri cu Timișoara. Mergeam la Timișoara și erau 23.000 de persoane. Era mult mai competitiv campionatul”. Tehnicianul italian știe unde s-a produs ruptura: „Eu zic că de când s-au deschis porțile să vină toți străini, nivelul s-a dus mai jos„.
Walter Zenga a explicat și ce înseamnă să fii un antrenor bun în secolul XXI. „În ziua de azi antrenorul trebuie să fie pregătit, evident, din punct de vedere tehnic. Trebuie să știe orice sistem de joc, dar trebuie, în același timp, să fie deștept în relațiile pe care le are cu toată lumea. Și aici, mă refer la presă, prieteni, agenți, fotbaliști, tot. Trebuie să fie mai mult psiholog, atent la detalii. Când vorbești cu 3, 4 persoane, iar fiecare dintre ele îți spune diferite opinii, tu trebuie să spui părerea ta. Trebuie să ai curaj să pui ideea ta în terenul de joc. Când un fotbalist ajunge antrenor, primul lucru la care trebuie să se gândească este că echipa ta este clubul, iar nu fotbaliștii din teren„, a spus, în exclusivitate, pentru ProSport, Walter Zenga.
Tehnicianul cu o carieră de 16 ani în antrenorat ne-a mărturisit că nu a avut niciodată nici o problemă cu jucătorii pe care i-a pregătit: „Nu am avut probleme cu nimeni pentru că mereu am vorbit deschis. Mereu am spus ce trebuia să fie spus, alb sau negru, mereu am avut confruntare. Eu cred că dacă un fotbalist știe că un antrenor e pregătit din punct de vedere tehnic, dar este și onest și face algeri din capul lui, îl respectă mai mult. Și dacă trebuie să îi spui ceva, nu trimiți pe secundul sau pe asistenul tău, mergi tu. Așa ai un raport direct, fără probleme. Știu că e greu de înțeles când îi spui unuia: >, pentru cî îl preferi pe altul, dar trebuie să mă gândesc la echipă„.