Explicația pentru ultima gafă a premierului României. Motivul pentru care Viorica Dăncilă a folosit „Euro douăzeci-douăzeci”

Explicația pentru ultima gafă a premierului României. Motivul pentru care Viorica Dăncilă a folosit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a oferit, joi seară, o explicație pentru situația dezbătută pe larg de presă și mulți dintre români. Viorica Dăncilă, premierul României, a pronunțat „Euro douăzeci-douăzeci”, în loc de „Euro 2020” influențată de un obicei din limba engleză.

Imediat după ședința de Guvern de joi, în care a vorbit despre modernizarea stadionului Giulești, Viorica Dăncilă a fost luată peste picior pentru o declarație pe care mulți au interpretat-o drept o gafă, reproșându-i premierului României că nu poate face diferența între „Euro douăzeci-douăzeci” și „Euro 2020” (Euro două mii două zeci): „În ședința de astăzi adoptăm în perspectiva Euro douăzeci-douăzeci și Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții consolidarea și modernizarea Stadionului Giulești „Valentin Stănescu”, e declarația care a atras după sine un val uriaș de critici în spațiul public.

La câteva ore de la momentul care a ținut capul de afiș, Răzvan Burleanu și Vali Moraru, moderator Digi Sport, au găsit motivul pentru care Dăncilă a apelat la o pronunție pe care mulți o consideră ciudată: limba engleză. Corect, britanicii au obiceiul de a scurta pronunția, iar EURO 2020 (trad. – Euro two thousand and twenty) devine, pentru mulți, „Euro twenty-twenty”.

În momentul în care moderatorul emisiunii Digi Sport a atras atenția că și Răzvan Burleanu folosește, deseori, aceeași formulare, președintele FRF a confirmat că „Euro twenty-twenty” e o expresie des întâlnită la forurile care conduc fotbalul mondial: „Se folosește această formă. Și la UEFA se folosește”, a spus Burleanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
"A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap în Târgu Jiu, a murit…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×