Fabio Capello îi ține în șah pe ruși. Demiterea italianului costă 30 de milioane de euro. Clauza interesantă pe care și-a trecut-o în contract

Demiterea lui Fabio Capello (68 de ani) i-ar costa pe ruși aproximativ 30 de milioane de euro, susține președintele lui ȚSKA Moscova. Selecționerul Rusiei nu mai este dorit după eșecul cu 1-0 în fața Austriei, în preliminariile EURO 2016.

Fabio Capello nu mai este dorit pe banca tehnică a Rusiei, dar oficialii federației sunt prinși cu mâinile la spate. Italianul și-a trecut în contract o clauză care le dă mai bătăi de cap rușilor. Aceștia au avut încredere în calitățile lui Capello și nu s-au gândit că vor ajunge în situația de a-l demite. Drept urmare, au fost de acord cu doleanțele fostului antrenor al lui Real Madrid.

Naționala Rusiei arată însă tot mai rău, în contextul în care se dorește un traseu foarte bun la Cupa Mondială, pe care rușii o vor găzdui în 2018. Obiectivul lui Capello este să construiască o națională competitivă pentru CM 2018, dar în același timp, să nu rateze EURO 2016. Rușii s-au lămurit însă că merg pe drumul greșit și oficialii federației de fotbal au discutat despre demitere. Principala barieră o reprezintă clauzele din contractele lui Capello, despre care Yevgeny Giner – președintele lui ȚSKA Moscova – susține că sunt mai drastice decât se credea.

„Ni s-a spus că trebuie să-i plătim 20 de milioane de euro lui Capello dacă va fi demis. Dar asta e o greșeală. Am văzut acest contract și toată țara a făcut-o. Scrie că imediat ce contractul lui Capello va fi terminat, acesta nu va mai avea domiciliul fiscal în Rusia. Drept urmare, trebuie să plătim 11 milioane de euro taxe în Italia”, a declarat  Yevgeny Giner pentru TASS.ru.

Naționala Rusiei se află pe locul 3 în grupa G, în preliminariile EURO 2016. După primele șase etape, rușii au 8 puncte, cu 4 mai puține decât locul secund Suedia și cu 8 mai puține decât liderul Austria. Cel mai probabil, rușii vor juca baraj pentru calificarea la EURO 2016.

Publicat: 17 06. 2015, 20:54
Actualizat: 17 06. 2015, 21:45