Mijlocașul croat Luka Modric a vorbit în exlcusivitate cu revista France Football, cea care va înmâna pe 3 decembrie trofeul Balonul de Aur.
Cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial din Rusia, Modric, a vorbit despre admirația pe care o are pentru fostul său antrenor de la Real Madrid, Zinedine Zidane, dar și despre marele regret: „Mi-ar fi plăcut să joc în aceeași echipă cu Zidane„.
Interviul integral cu fotbalistul în vârstă de 33 de ani va apărea marți, 16 octombrie, însă publicația din Franța a făcut un rezumat al materialului realizat cu Modric.
Mijlocașul croat a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului său coleg de la Real Madrid, dar și despre cel mai în vogă fotbalist al momentului, campionul mondial de numai 19 ani, Kylian Mbappe: „Cristiano este un jucător care este cu mult deasupra tuturor, iar referitor la Mbappe, acesta va continua să crească„.
După 22 de ani de fotbal, Modric a explicat clar filosofia lui de joc: „Fotbalul este un sport, care se joacă folosind mintea„.
Luka Modric a fost dorit în vara anului 2018 de Inter Milano, însă conducerea celor de la Real Madrid a refuzat transferul mijlocașului. Potrivit publicației Corriere dello Sport, formația nerazzurra va încerca să îl aducă la Milano pe Modric în această iarnă sau la vară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER