Fanii care au intrat pe teren la finala Cupei Mondiale au fost arestați imediat după eliberare. Urcați cu forța în mașina Poliției!

Membrii ai grupului Pussy Riot au intrat pe teren la finala CM 2018, iar oamenii de ordine au intervenit în forță. Aceștia au fost imediat judecați și au primit câte 15 zile de închisoare, iar acum, la scurt timp după eliberare, au ajuns iar în arest.

Un jurnalist de la AFP a anunțat că le-a văzut pe Veronika Nikoulchina, Olga Kouratcheva și Olga Pakhtoussova, trei membre ale grupării Pussy Riot sărbătorind eliberarea, dar câteva secunde mai târziu au fost urcate cu forța într-o mașină a poliție moscovite. Mai mult, autoritățile nu au oferit niciun fel de explicații presei, dar una dintre fete a postat din interiorul mașinii un mesaj prin care spunea că sunt acuzate de încălcarea legii privind întâlnirile publice.

Un alt patrulea membru, Piotr Versilov, arestat într-o secție diferită, a apucat să anunțe și el pe rețelele sociale că a fost reținut de oamenii legii și dus în apropierea stadionului Loujniki, acolo unde el și ceilalți care au pătruns pe gazon în timpul finalei Cupei Mondiale au fost plasați inițial după incidentul de la partida Franța – Croația. „Poliția spune că vom fi plasați în arest la domiciliu în această noapte”, a fost mesajul său.

Cei patru au intrat pe teren în timpul finalei CM 2018 îmbrăcați în polițiști, protestând împotriva abuzurilor forțelor de ordine. Au fost imediat imobilizați, apoi judecați și condamnați la câte 15 zile de închisoare, în plus primind interdicția de a asista la evenimente sportive timp de trei ani.

Pussy Riot este recunoscută pentru acțiunile sale anti – Putin.

 

 

Publicat: 31 07. 2018, 10:41
Actualizat: 01 08. 2018, 09:00