FIFA a anunțat echipa ideală de la Cupa Mondială. Germania dă patru jucători, Messi a fost inclus și el în cel mai bun „11”

Patru jucători germani, Manuel Neuer, Mats Hummels, Toni Kroos și Thomas Mueller, au fost incluși în echipa ideală a Cupei Mondiale din Brazilia, iar selecționerul Joachim Low a fost desemnat cel mai bun tehnician de la competiția din Brazilia, informează site-ul oficial al FIFA.

Pe lângă cei patru germani, din echipa ideală a Cupei Mondiale mai fac parte patru brazilieni, doi argentinieni și un columbian.

Echipa ideală a Cupei Mondiale este următoarea: Manuel Neuer (Germania) – David Luiz (Brazilia), Thiago Silva (Brazilia), Mats Hummels (Germania), Marcelo (Brazilia) – Angel Di Maria (Argentina), James Rodriguez (Columbia), Toni Kroos (Germania) – Lionel Messi (Argentina), Thomas Mueller (Germania), Neymar (Brazilia). Selecționer: Joachim Low (Germania).

Germania a câștigat pentru a patra oară în istorie Cupa Mondială, după ce a învins, în finală, cu scorul de 1-0 după prelungiri, reprezentativa Argentinei.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 23 07. 2014, 14:01
Actualizat: 23 07. 2014, 14:02