Alina Dumitru a primit o vizită surpriză în satul olimpic. Părinții ei, Mariana și Ion, veniți la Londra cu campania „Mulțumesc mamă” a celor de la P&G, au ținut să îi ureze încă o dată baftă și să o îmbrățișeze înainte de marele concurs. „Ce surpriză! Sunt fericită, nu mă așteptam la asta”, i-a întâmpinat Alina. Întâlnirea a durat 10 minute, Alina urmând să intre în antrenament.
„Mamă, noi avem încredere în tine, să faci cum poți tu mai bine, suntem aici să te susținem”, i-a spus Mariana Dumitru. Cei trei au schimbat repede câteva impresii, principala grijă a părinților fiind cum se descurcă Alina cu mâncarea, dar și cum vede tragerea la sorți, unde primul meci îl va avea cu învingătoarea dintre cubaneza Dayaris Maestre-Alvarez și rusoaica Natalia Kondratyeva. „Cred că va urca cubaneza, apoi în turul următoar ar trebui să urce mongola, dar vom vedea. Oricum în semifinale va fi sigur o japoneză, însă o să dau totul”, îi liniștește Alina.
Campioana olimpică la judo Alina Dumitru va deschide sâmbătă, la cat 48 kg, lupta pentru medalii a sportivilor români.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER