Pe stadionul din Sao Paulo, Brazilia și Croația au deschis Cupa Mondială în fața a circa 60.000 de fani. Meciul a fost prefațat de o ceremonie de deschidere împărțită în patru acte. Prin intermediul festivității, au fost elogiate natura, dansurile tradiționale braziliene, fotbalul, iar totul s-a încheiat cu imnul oficial al Cupei Mondiale.
Din păcate pentru spectacolul grandios la care au luat parte, o parte dintre fani nu s-au putut bucura pe deplin pentru simplul fapt că au fost forțați să stea pe treptele tribunelor. Motivul este unul pe cât se poate de greu de crezut, pe atât de simplu. Locurile rezervate pe bilete nu au fost construite încă, în ciuda faptului că tichetele erau de categoria 1, ceea ce presupunea un confort sporit.
Biletele cumpărate de ghininiștii fani au costat câte 450$ fiecare, adică în jur de 330 de euro bucata.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER