FOTO | Fanii croați au declanșat vulcanul pe San Siro. Meciul a fost întrerupt 12 minute din cauza torțelor și petardelor aruncate de fanii oaspeților
Meciul de la Milano dintre Italia și Croația a fost întrerupt, pentru prima dată în minutul 72 al partidei deoarece suporterii croați au început să arunce cu torțe și petarde pe gazon. Forțele de ordine au intervenit în sectorul de tribună ocupat de fanii oaspeților.
În minutul 75, la câteva secunde după reluarea partidei, arbitrul Bjorn Kuipers a decis din nou întreruperea meciului și a trimis echipele la vestiare. Fanii croați au continuat să arunce cu torțe și petarde în zona careului de 16 metri al porții lui Buffon.
În acest timp, jucătorii italieni au plecat la vestiare, în timp ce croații au preferat să rămână pe teren și să execute mișcări de încălzire. După 12 minute de pauză, partida a fost reluată din nou.