FOTO | Joacă și Hollande cu noi? Declarație dată după vizita în cantonamentul naționalei Franței: „Trebuie să evoluez pe toate posturile”
Naționala de fotbal a Franței a fost vizitată, duminică, de președintele țării, Francois Hollande, în cantonamentul de la Clairefontainte și a primit din partea jucătorilor un tricoul imprimat cu numele șefului statului și cu numărul 24.
Înainte de vizită, Hollande a declarat: „O să le spun că am încredere în liderii lor, în antrenorul Didier Deschamps și în Noel Le Graet, președintele federației. Ei nu trebuie doar să joace la cel mai înalt nivel, au și un rol de reprezentare. Trebuie să se concentreze pe competiție, să se asigure că nu vor fi perturbați, luați de valul celorlalți”.
Hollande a luat cina alături de cei 23 de jucători și de stafful adversarei României din meciul de deschidere de la Euro 2016, iar la plecare a primit un tricou albastru cu numărul 24 și cu numele său din partea selecționerului Didier Deschamps și a portarului Hugo Lloris.
Tot duminică, președintele Franței a vorbit într-o emisiune radio despre pasiunea sa pentru fotbal și despre Euro 2016. Hollande a recunoscut că în copilărie visa să joace atacant pentru echipa Rouen, dar că nu a fost „prea dotat pentru fotbal”. În timpul dialogului, președintele Franței a vorbit și despre misiunea sa politică, folosind termeni din fotbal: „Trebuie să joc pe toate posturile. Uneori în apărare, alteori joc atacant, în unele situații trebuie să plimb mingea”.
Luni, o altă adversară a României din grupa A a fost vizitată de un om politic. Aflați în Italia, la Bergamo, reprezentanții naționalei Albaniei s-au întâlnit cu premierul Edi Rama. „Ne-am îndeplinit obiectivul, jucați fără presiune! E importat pentru toți albanezii ca voi să oferiți tot ce aveți la acest turneu final. Știți mai bine decât mine și decât cei care nu joacă fotbal că în acest sport nu rezultatul este cel mai important. Important este spiritul de sacrificiu pe teren. Evident, cel mai important lucru este că veți reprezenta nu doar Albania, ci și Kosovo, toate comunitățile etnice albaneze, toți albanezii emigrați, veți reprezenta de fapt visul tuturor albanezilor de a reuși, de a fi egali ca demnitate cu toți ceilalți. Voi reprezentați o forță care s-a integrat în Europa înainte ca Albania să ajungă la masa familiei europene”, le-a transmis premierul Albaniei fotbaliștilor antrenați de italianul Gianni De Biasi.
Albania va debuta la primul ei turneu final din istorie, sâmbătă, de la ora 16:00, în partida cu Elveția de la Lens.