Brazilia a câștigat greu, cu 2-0, meciul jucat împotriva naționalei din Costa Rica, iar Neymar a fost pe lista marcatorilor. Coutinho, în minutul 90+1, și starul lui PSG, în minutul 90+7, au adus victoria echipei lui Tite. Superstarul naționalei din „Țara Cafelei” a transmis un mesaj emoționant imediat după partidă, pe Twitter.
La finalul meciului, Neymar a plâns pe teren, el explicând ce a dus la această reacție. La meciul trecut, contra Elveției (1-1), cel mai scump fotbalist din istorie s-a făcut remarcat doar prin frizura ironizată de fani pe rețelele sociale.
„Nu toată lumea știe prin ce am trecut ca să ajung aici. Am plâns de fericire. A fost o descătușare. În viața mea, lucrurile nu au fost niciodată simple. Nici acum nu e cazul. Visul merge înainte. Felicitări pentru acest meci, băieți!”, a fost mesajul lui Neymar postat pe Twitter.
— Neymar Jr (@neymarjr) 22 iunie 2018
Neymar a înscris în minutul 96:49 (min. 97), adică cel mai târziu gol realizat în timpul regulamentar de joc, incluse prelungirile dictate pentru întreruperi și schimbări. În trecut au fost marcate alte patru goluri în minutul 95.
Cu acest gol, Neymar a ajuns pe locul trei în clasamentul golgheterilor all-time ai naționalei „Selecao”, după Pele și Ronaldo. Fotbalistul de 26 a marcat 55 de goluri, la egaliate cu Romario, în timp ce „Fenomeno” are 62, iar marele Pele are 77.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER