Cristiano Ronaldo a reușit să devină din nou personaj principal în presa internațională. De data aceasta, o fotografie postată pe conturile lui de socializare a atras atenția internauților, dar și a oamenilor din fotbal. Marți, 22 ianuarie, atacantul portughez a „urcat” o imagine atât pe Twitter, cât și pe Instagram, în care el își făcea un selfie în avionul privat.
Gestul lui Ronaldo a fost asupru criticat pentru că în timp ce fotbalistul zâmbea la poza din avion, jucătorul Emiliano Sala era de negăsit, în urma dispariției de pe radar a aeronavei de mici dimensiuni, care se deplasa pe ruta Nantes – Cardiff.
Not the day for this tweet. It really isn”t. https://t.co/61y6cgEzm0 — Gary Lineker (@GaryLineker) January 22, 2019
Not the day for this tweet. It really isn”t. https://t.co/61y6cgEzm0
— Gary Lineker (@GaryLineker) January 22, 2019
„Nu este ziua potrivită pentru acest tweet. Chiar nu este„, a spus legenda fotbalului din Anglia, Gary Lineker, care a mai adăugat:
„Sunt sigur că a postat fără să fie informat sau să își dea seama de ce face, dar cineva ar fi trebuit să îl avertizeze„.
„Puțină modestie ar fi fost mai bună astăzi! Puțin neadecvat…asta spune totul„, „Un nivel incredibil de insensibilitate și egoism„, au fost doar câteva dintre reacțiile apărute în urma postării lui Cristiano Ronaldo.
Jucătorul în vârstă de 33 de ani a folosit aeronava lui privată pentru a se deplasa de la Torino la Madrid, acolo unde s-a prezentat la procesul în care este judecat pentru evaziune fiscală. Lusitanul a scăpat de închisoare, dar trebuie să plăteasca 19 milioane de euro fiscului din Spania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER