Francezii nu-și asumă niciun risc! Spațiu aerian închis și tehnologie anti-drone în timpul Campionatului European

Conform BBC, Franța va închide spațiul aerian deasupra celor 10 stadioane unde se vor disputa cele 51 de meciuri de la turneul final al Campionatului European de Fotbal. Partida Franța-România va deschide competiția care va avea loc în perioada 10 iunie-10 iulie.

Pe lângă închiderea spațiului aerian pe perioada disputării partidelor de la Euro, Franța va folosi în premieră și o tehnologie anti-drone. Autoritățile se tem că teroriștii ar putea folosi dronele ca arme chimice și biologice împotriva spectatorilor. Aproape 1.500.000 de spectatori sunt așteptați să asiste la cele 51 de partide care se vor desfășura pe 10 stadioane. Fanii care nu au bilete vor putea urmări meciurile din zonele amenajate special în jurul arenelor.

„Este o măsură de descurajare care nu a mai existat vreodată la un eveniment sportiv”, a declarat pentru BBC, șeful securității de la Euro 2016, Ziad Khoury.

Poreclit de jurnaliști „Domnul Securitate”, Ziad Khoury anunță că stadioanele, hotelurile și peste 110 de locații din Franța vor fi păzite în permanență de 15.000 de cei mai buni agenți de securitate din sectorul public și privat.

Peste 130 de oameni, între care doi români, au fost uciși și mai mult de 350 răniți, în urma atentatelor produse în Franța pe 13 noiembrie 2015. Peste 80 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. Atacurile au fost revendicate de rețeaua teroristă Stat Islamic.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că împreună cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Federația Română de Fotbal (FRF) a elaborat Ghidul pentru Campionatul European de Fotbal 2016, ce conține reguli pentru suporterii români care vor merge la meciurile din Franța. Ghidul, ce poate fi consultat pe site-ul MAI, arată că suporterii care vor dori să intre pe stadioane trebuie să aibă obligatoriu la ei, printre altele, un document de identitate cu fotografie ( pașaport, carte de identitate, permis de conducere).

Suporterii vor trece prin trei filtre successive înainte de a intra în tribune. Potrivit ghidului, la primul se va verifica autenticitatea biletelor cu un marker chimic, pe cel de-al doilea se va realize controlul corporal sumar și la ultimul se va realize accesul și controlul biletelor prin turnichete. Accesul pe stadioane se va putea face cu trei ore înainte de începerea partidei, porțile urmând să fie închise la o oră și jumătate după terminarea partidei. Ministerul Afacerilor Interne menționează că în Franța vor fi detașați jandarmi și polițiști români pentru a oferi asistență suporterilor români. Aceștia vor fi prezenți, în uniformă de serviciu sau însemne distinctive, în zonele publice și în Fanzone.

MEDIAFAX

Publicat: 17 05. 2016, 21:13
Actualizat: 17 05. 2016, 21:14