Franța nu i-a dat mat Elveției în ultimele trei meciuri directe. Deschamps vs Hitzfeld, de la ora 22:00

  • Partida de vineri seară (ora 22:00, TVR 1), programată la Salvador, dintre Elveția și Franța este a treia întâlnire directă din istoria turneelor finale.
  • Franța conduce cu 15-12 la capitolul victorii, iar nouă partide s-au încheiat la egalitate
  • Ultimele trei jocuri dintre cele două echipe naționale s-au încheiat la egalitate, 0-0 și 1-1, în preliminariile Campionatului Mondial din 2006, respectiv 0-0 la Mondialul din Germania

Derby pentru locul 1

Partida de la acest Campionat Mondial poate decide echipa care termină pe prima poziție a Grupei E. Franța a învins cu 3-0 reprezentativa Hondurasului, la capătul unui meci pe care l-a dominat autoritar. Karim Benzema a semnat o dublă, în timp ce al treilea gol l-a avut ca și „complice” pe goalkeeperul Valladares, care a fost lovit de mingea trimisă în bară de către același atacant.  

De cealaltă parte, Elveția a întors rezultatul de la pauza meciului cu Ecuador (0-1) și a învins cu 2-1 prin golurile lui Mehmedi și Seferovic. Acesta din urmă a adus cele trei puncte prin reușita din minutul 93, care poate cântări decisiv în ecuația calificării. Jucătorii pregătiți de Ottmar Hitzfeld se pot mulțumi și cu un rezultat de egalitate în contextul în care vor întâlni Honduras în ultima etapă, unul din cei mai modești adversari de la acest turneu final.


Echipe probabile

Franța (4-3-3): Lloris – Debuchy, Sakho, Varane, Evra – Mavubia, Pogba, Matuidi – Valbuena, Benzema, Griezmann

Elveția (4-2-3-1): Benaglio – Lichtsteiner, Von Bergen, Djourou,  Rodriguez – Inler, Behrami  -Shaqiri, Xhaka, Stocker – Drmic


Primul meci s-a disputat în februarie 1905, când Franța a triumfat cu 1-0. De la acel moment, au avut loc alte 36 de partide, iar latinii conduc la capitolul victorii cu 15-12. De asemenea, golaverajul le este favorabil, balanța înclinându-se în fața francezilor în urma unui raport 62-58. Cele două naționale s-au mai întâlnit în două rânduri la turnee finale, în 2004 la Campionatul European din Portugalia și în 2006 la Mondialul din Germania. Ambele partide au avut loc în faza grupelor iar francezii nu au pierdut în niciuna dintre cele două ocazii.

Golul elvețienilor a intrat în istoria Europenelor

În 2004, la Europeanul găzduit de Portugalia, francezii au învins cu 3-1 o echipă a Elveției formată din jucători precum Murat Yakin, Henchoz, Vonlanthen sau Huggel. Zidane&Co. veneau după un Mondial dezastruos, încheiat fără gol marcat și cu o eliminare prematură din grupa în care au mai jucat Uruguay, Danemarca și Senegal. În debutul grupei de la Euro, aceștia învinseseră Anglia cu 2-1, la capătul unei meci dramatic în care Zidane a marcat golul victoriei în ultimul minut.

În jocul cu Elveția, Zidane a repetat performanța din finala Coupe du Monde 1998 și a marcat cu o lovitură de cap în urma unui corner, dar Vonlanthen a avut o reacție rapidă și a egalat la câteva minute mai târziu, pentru a deveni cel mai tânăr marcator din istoria Campionatelor Europene. Thierry Henry a semnat o dublă în ultimele 15 minute ale jocului și a dus Franța pe primul loc al Grupei B. Henry și colegii lui au fost eliminați în sferturi de către Grecia, campioana surpriză din 2004.

Titularii din 2004

Elveția (4-4-2): Stiel, Henchoz (Magnin 85), Murat Yakin, Muller, Spycher, Cabanas, Vogel, Wicky, Gygax (Rama 85), Hakan Yakin (Huggel 60), Vonlanthen

Franța (4-4-2): Barthez – Sagnol (Gallas 45, Boumsong 90), Thuram, Silvestre, Lizarazu – Pires, Makelele, Vieira, Zidane- Trezeguet (Saha 75), Henry

Spectacol surd la Mondialul german

Ambele echipe au oferit un joc de factură slabă, iar ocaziile s-au încăpățânat să nu apară. Henry a fost din cel mai periculos jucător pentru poarta lui Zuberbuhler, dar tentativele sale nu au avut rezultat. Cuplul de atacanți format din acesta și Wiltord a amenințat buturile Elveției în puține rânduri, o lovitură de cap și un presupus penalty fiind singurele momente de pericol.

De cealaltă parte, fotbaliștii din „Țara Cantoanelor” au contat pe acțiunile lui Alexander Frei care nu a reușit să fructifice nicio ocazie. Cele două formații s-au anihilat, iar specialișii începeau să fie sceptici cu privire la șansele Franței de a realiza un turneu bun. În pofida acestei prestații dezamăgitoare, campioana europeană din 2000 a eliminat Spania, Brazilia și Portugalia pentru a pierde finala Mondialului împotriva Italiei.

Echipele din 2006 

Franța (4-4-2): Barthez – Sagnol, Thuram, Gallas, Abidal – Zidane, Makelele, Vieira, Ribery (Saha 69)- Wiltord (Dhorasoo 84), Henry

Elveția (4-4-2): Zuberbuhler – Magnin, Senderos, Muller (Djourou 74), Philipp Degen – Cabanas, Vogel, Wicky (Margairaz 81), Barnetta – Frei, Streller (Gygax 57)

 

 

Publicat: 20 06. 2014, 15:27
Actualizat: 20 06. 2014, 15:36