Miroslav Klose a devenit în această seară cel mai bun marcator din istoria Campionatelor Mondiale. Atacantul german a ajuns la cota 16 și l-a depășit pe brazilianul Ronaldo, cel care ocupa primul loc înainte de începerea turneului final din Brazilia
Pe lângă victoria la scor în fața Braziliei, 7-1, Germania se mai poate bucura de un moment uriaș. Atacantul în vârstă de 36 de ani Miroslav Klose a devenit golgheterul all-time al Cupei Mondiale. Reușita sa din această seară a fost a 16-a pe care vârful o reușește la turneele finale, patru la număr pentru Klose până în acest moment.
Primul gol al său a fost marcat în 2002, contra Arabiei Saudite, într-un meci în care Germania nu a avut milă de advesar (8-0), la fel ca în partida contra Braziliei. De fapt, Klose a reușit singurul hattrick al său de la Cupa Mondială împotriva arabilor. Au urmat goluri cu Argentina, Anglia, Australia, Ecuador și Irlanda. După ce tragem linie, putem spune că Miroslav Klose a intrat în istorie. Dar acest Mondial nu s-a încheiat!
VEZI AICI O GALERIE FOTO CU GOLURILE ÎNSCRISE DE KLOSE LA MONDIALE!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER