Gazon ars, călduri insuportabile. Anglia-Italia se va juca pe un teren catastrofal
Stadionul din Manaus, care va găzdui patru meciuri de la Brazilia” href=”http://cm2014.prosport.ro/”>Mondialul din Brazilia, are probleme mari cu gazonul, acesta fiind ars din cauza căldurii
Arena din Manaus, care trebuie să găzduiască meciul dintre Italia și Anglia, programat duminică, 15 iunie, de la ora 01:00, a fost terminată la timp de constructori, în ciuda căldurii care i-a făcut pe jurnaliștii care au vizitat orașul din Amazon să exclame că „în Manaus există doar două anotimpuri: vara și iadul”. Cele 270 de milioane de dolari investite pentru a construi o arenă într-o metropolă care nu are echipă de fotbal în primele trei eșaloane par irosite, mai ales că acum a apărut o nouă problemă.
E vorba despre calitatea gazonului, care este ars pe porțiuni importante din cauza căldurii. Jurnaliștii de la „The Daily Telegraph” au pătruns pe Arena da Amazonia și au realizat câteva poze, care demonstrează că Anglia și Italia vor avea probleme să practice un joc de posesie, așa cum și-ar fi dorit selecționerii Cesare Prandelli și Roy Hodgson.
Ce meciuri vor fi la Manaus: