Hațegan, primul arbitru român la un turneu final după 28 de ani: „A venit Moș Crăciun mai devreme cu un cadou superb!”
Arbitrul Ovidiu Hațegan, care a fost selecționat să ofocieze partide la Euro 2016, a afirmat că participarea la această competiție este un cadou superb primit de la Moș Crăciun, informează site-ul oficial al FRF.
„Este ceva fantastic, un vis devenit realitate. A venit Moș Crăciun mai devreme, foarte darnic, cu un cadou superb. Acum un an nici nu mă gândeam la așa ceva, este o mare realizare pentru arbitrajul și fotbalul românesc. Țin să le mulțumesc pentru acest lucru familiei mele, atât colegilor cu care am făcut echipă până acum, pentru că este și meritul lor pentru această reușită, cât și tuturor celor care m-au ajutat să mă formez ca arbitru. Le mulțumesc și celor din Comisia Centrală a Arbitrilor, în frunte cu domnul Kyros Vassaras, care mi-au oferit tot suportul lor„, a declarat Hațegan.
El a spus că se bucură și de faptul că, după Ioan Igna în urmă cu 28 de ani, un alt arbitru arădean merge la Campionatul European. „Este o mare bucurie că, după 28 de ani, un alt arădean calcă pe urmele lui Ioan Igna, cu atât mai mult cu cât l-am cunoscut. În 2003, m-a văzut la un meci din Liga a IV-a, am vorbit cu dânsul, m-a sprijinit și m-a ajutat să mă dezvolt ca arbitru. Și uite, că la 12 ani după acel moment, îi continui munca și voi reprezenta România la Euro-2016”, a afirmat Hațegan.
Arbitrul a dezvăluit programul pe care îl va vaea până la Euro 2016 și faptul că va trebui să aleagă împreună cu membrii Comisiei Tehnice a CCA brigada care îl va însoți la turneul final: „Înainte de toate va exista o scurtă vacanță de Sărbători, după terminarea partidelor din 2015, după care va trebui ca, împreună cu cei din Comisia Centrală, să stabilesc brigada care mă va însoți la Euro. Aceasta va conține doar alți patru arbitri: doi asistenți și doi adiționali, conform regulamentelor. În primele zile ale lunii februarie vom avea un curs în Cipru, iar după jumătatea lunii aprilie va avea loc un nou curs, în Franța. Apoi, din 6 iunie, voi reveni în Franța, pentru turneul final”.
Ovidiu Hațegan a fost selectat de UEFA printre cei 18 arbitri care vor oficia la turneul final al Campionatului European de fotbal din Franța, el devenind primul central român care va conduce meciuri la o competiție majoră după Ioan Igna, la Euro-1988.
În vârstă de 35 de ani și arbitru FIFA din 2008, Ovidiu Hațegan, care a debutat în Liga I în 2006, a fost promovat la 21 iulie în categoria Elite, prima grupă valorică a arbitrajului european. România are astfel pentru prima dată de la inaugurarea noului sistem de clasificare a arbitrilor un reprezentant în cea mai importantă categorie a UEFA.
Turneul final al Campionatului European din Franța, la care participă și echipa României, se va disputa în perioada 10 iunie – 10 iulie 2016. Arbitrii vor ajunge în Franța la 6 iunie.