Ianis Hagi: „Brazilia e favorita mea la Mondial, îmi place Neymar”

Mijlocașul echipei sub 16 ani a României, Ianis Hagi, a declarat, luni, într-o conferință de presă susținută la Mogoșoaia, că reprezentativa Braziliei este favorita sa la turneul final al Cupei Mondiale.

Dacă ne permite timpul, ne uităm la meciurile din Brazilia. Dar dacă trece de 22.30, nu ne mai uităm, că avem stingerea. Când o să avem vacanță, ne vom uita la meciuri, dar până atunci suntem concentrați pentru aceste două meciuri. Brazilia este favorita mea pentru că are o echipă foarte bună, tânără și sunt foarte imprevizibili în fața porții. Neymar îmi place„, a spus Hagi.

Ianis Hagi își dorește să înscrie pentru echipa mare a României, însă susține că mai are mult de muncit până să ajungă acolo. „Tata a realizat lucruri foarte frumoase cât a jucat la echipa națională. E o performanță foarte mare, dar eu mă gândesc ce trebuie să fac la aceste două meciuri (n.r. – cu Macedonia). Orice jucător își dorește să ajungă la echipa mare și să marcheze. Ar fi ceva senzațional„, a completat Hagi.

În schimb, atacantul Academiei Hagi Florin Coman își dorește ca Olanda să câștige trofeul. „Aș vrea să câștige Olanda Cupa Mondială. Au făcut un meci foarte bun cu Spania și sper să câștige trofeul„, a adăugat Coman.

Reprezentativa sub 16 ani a României va disputa, marți și joi, la Mogoșoaia, două partide amicale cu echipa similară a Macedoniei.

În toamnă, actuala echipă sub 16 ani, care este pregătită de Florin Răducioiu, va participa în preliminariile Campionatului European Under 17.

Publicat: 16 06. 2014, 19:34
Actualizat: 16 06. 2014, 19:35