Ieșire necontrolată a lui Guardiola. Managerul nu a mai suportat și i-a atacat pe toți. Există o coaliție împotriva lui Manchester City?
Pep Guardiola nu s-a putut abține după meciul lui Manchester City cu Tottenham! Managerul a dat vina pe arbitraj pentru scorul final (2-2), dar și pe VAR. A vrut să fie ironic și a făcut o afirmație care îi poate aduce, din partea oficialilor englezi, cel puțin o amendă: „Poate că în acel moment VAR-ul avea pauză de cafea.
În prima repriza, penalty-ul? Trebuie să îi întrebați pe cei doi arbitrii. Și apoi mergeți la Londra să întrebați VAR-ul. Mergeți la Londra, vorbiți cu șefii cei mari. Eu nu sunt VAR. Ei fac un exemplu din managerii din Premier League. Ce să mai spun? A fost penalty. Lamela se duce peste Rodri și e penalty. Nu a fost henț la Llorente în Champions League, în sferturi sezonul trecut, dar este henț acum? De ce? Asta trebuie să fie clarificat„, a precizat Guardiola.
Manchester City a remizat cu Tottenham, sâmbătă, scor 2-2, în etapa a doua din Premier League, la capătul unui joc dominat cu autoritate de echipa antrenată de Pep Guardiola. Momentul culminant al jocului de la Manchester a avut loc în minutul 90+2, când City a înscris pentru 3-2 prin Jesus, dar golul a fost anulat după intervenția VAR pentru un henț comis de Laporte.
- Manchester City: Ederson – Walker, Otamendi, Laporte, Zinchenko – Gundogan, Rodri (78” D. Silva), De Bruyne – B. Silva (80” Mahrez), Aguero (66” Jesus), Sterling
- Tottenham: Lloris – Walkers-Peters, Sanchez, Alderweireld, Rose – Sissoko, Winks (56” Lucas), Ndombele – Lamela (85” Lo Celso), Eriksen (90+1” Skipp) – Kane